2019-07-10
Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova Gudsi Osmanov a fost decorat

În data de 09 iulie în Republica Azerbaidjan a fost marcată aniversarea a 100 de ani a Serviciului Diplomatic al Azerbaidjanului. Cu această ocazie prin Decretul Președintelui Republicii Azerbaidjan Domnului Ilham Aliyev din data de 09 iulie 2019 Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova domnul Gudsi Osmanov a fost decorat cu Ordinul ”În serviciul Patriei”  de gradul III pentru merite deosebite în diplomație.

Excelența Sa este Ambasador al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova începînd cu septembrie 2016 anterior ocupînd funcția de Consul Onorific al Republicii Azerbaidjan în Sankt Petersburg (1997-2004), cea de Consul General al Republicii Azerbaidjan în Sankt Petersburg (2004-2013) și cea de Adjunct al Ambasadorului Republicii Azerbaidjan în Federația Rusă (2013-2016).