2021-10-01

Ministrul de Interne Anna Revenko s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova Gudsi Osmanov.

În cadrul discuţiilor, ambele părţi au subliniat relaţiile bilaterale excelente care se desfăşoară în cadrul Acordului de Cooperare semnat între Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova şi cel azer.

Ministrul și-a exprimat interesul pentru promovarea în continuare a dialogului bilateral și a remarcat că Ministerul Afacerilor Interne este interesat nu doar să susțină proiectele în curs, ci și să inițieze altele noi, prin prisma consolidării cooperării în investigarea infracțiunilor săvârșite cu ajutorul tehnologiilor informaționale avansate, partajarea experienței în prevenirea proliferării drogurilor prin intermediul platformei Darknet Internet, combaterea criminalității transfrontaliere etc.
„Ministerul de Interne este una dintre cele mai importante instituții pentru societate. Scopul meu este să construiesc un sistem modern și bine pregătit, astfel încât cetățenii să se simtă protejați oriunde s-ar afla. Pentru a face acest lucru, avem nevoie de un schimb de experiență și de noi metode, astfel încât în ​​final să avem angajați mai bine pregătiți pentru orice intervenție, indiferent că vorbim de incendii sau de accidente rutiere”, a spus Anna Revenko.
La rândul său, ambasadorul Azerbaidjanului și-a exprimat interesul și deschiderea față de cooperarea strânsă pe o gamă largă de probleme din diverse sfere ale afacerilor interne. În acest context, diplomatul a subliniat interesul părții azere de a semna un nou Acord de Cooperare între ministerele Afacerilor Interne ale celor două țări, confirmând invitația ministrului Afacerilor Interne al Azerbaidjanului de a efectua o vizită de lucru în Azerbaidjan.

Căutați în arhivă