2024-12-28

Decret al Președintelui Republicii Azerbaidjan privind declararea anului 2025 „Anul Constituției și al Suveranității” în Republica Azerbaidjan

A avea un stat independent și suveran, a construi o societate dezvoltată bazată pe principiile valorilor morale naționale, solidarității, umanismului, justiției și statului de drept a fost cel mai mare vis al poporului azerbaidjan timp de secole. În ciuda interferențelor externe și a privațiunilor în diferite etape ale istoriei, poporul nostru și-a păstrat identitatea națională, spiritul de luptă, a fost întotdeauna devotat idealurilor sale și a restabilit independența statului la sfârșitul secolului al XX-lea.

Deși Actul constituțional „Privind independența de stat a Republicii Azerbaidjan”, adoptat la 18 octombrie 1991, prevedea elaborarea unei noi Constituții, activitățile neglijente ale autorităților în perioada 1991-1993 au condus la o criză acută în toate sferele vieții publice, la anarhie în țară, la eșecul de a stabili mecanisme pentru administrarea statului, la eșecul de a asigura statul de drept și dreptul cetățenilor la o viață liberă și în siguranță.

Numai datorită marii misiuni salvatoare a Liderului Întregii Națiuni, Heydar Aliyev, care a revenit la conducere în 1993 la cererea poporului, procesele periculoase care aveau loc în țara noastră au fost oprite, stabilitatea social-politică a fost asigurată și a fost creată o bază sigură pentru construirea unui stat modern. Adoptată la 12 noiembrie 1995, prima Constituție a Republicii Azerbaidjan, elaborată sub îndrumarea directă a Marelui Lider, a constituit baza pentru reformele legislative și instituționale majore din țara noastră. Această Constituție a jucat rolul unei baze legislative importante pentru realizarea unor obiective supreme precum protecția independenței, suveranității și integrității teritoriale ale statului nostru, construirea unui stat pe principiul statului de drept și secularism, asigurarea unui nivel de trai decent al cetățenilor, cooperarea cu țările lumii în condiții de prietenie și liniște.

În preambulul Constituției se proclamă apărarea independenței de stat, suveranității și integrității teritoriale a Azerbaidjanului drept una dintre obiectivele sale principale. Cu toate acestea, ocupația de aproape 30 de ani a 20% din teritoriile noastre ca urmare a agresiunii Armeniei împotriva Azerbaidjanului nu a permis aplicarea drepturilor suverane ale Republicii Azerbaidjan în aceste teritorii. A pune capăt politicii de ocupație a Armeniei și a restabili integritatea teritorială și suveranitatea țării noastre a devenit unul dintre principalele obiective ale ideii naționale a poporului azerbaidjan, toate resursele societății fiind direcționate către soluționarea acestei sarcini importante.

Ca urmare a victoriei istorice în Războiul Patriotic început la 27 septembrie 2020 ca răspuns la provocările armene și a operațiunii antiteroriste de succes desfășurate la 19-20 septembrie 2023, integritatea teritorială și suveranitatea țării noastre au fost pe deplin restabilite, forța juridică a Constituției Republicii Azerbaidjan a fost stabilită în toate teritoriile eliberate de sub ocupație. În conformitate cu Decretul 294 al Președintelui Republicii Azerbaidjan din 19 septembrie 2024, 20 septembrie a fost declarată Ziua suveranității de stat în Republica Azerbaidjan.

Astăzi, Republica Azerbaidjan, ghidată de interesele naționale ale poporului nostru, își continuă politica independentă cu mai multă hotărâre și principialitate în condițiile noilor realități, pe baza cerințelor Constituției și a drepturilor sale suverane, avansând cu încredere spre obiectivele strategice viitoare.

Luând în considerare restablirea deplină a integrității noastre teritoriale și a suveranității ca unul dintre obiectivele proclamate de Constituția noastră, cea de-a 30-a aniversare a adoptării Constituției noastre și cea de-a 5-a aniversare a victoriei în Războiul Patriotic din 2025, în temeiul articolului 109, alineatul 32 din Constituția Republicii Azerbaidjan, decretez:

1.Declararea anului 2025 „Anul Constituției și al Suveranității” în Republica Azerbaidjan.

2. Administrația Președintelui Republicii Azerbaidjan să pregătească și să prezinte Președintelui Republicii Azerbaidjan, în termen de o lună, propuneri privind planul de acțiuni legate de declararea anului 2025 „Anul Constituției și al Suveranității” în Republica Azerbaidjan.

Ilham Aliyev

Președinte al Republicii Azerbaidjan

Orașul Baku, 28 decembrie 2024

Căutați în arhivă