2017-03-30

În data de 18 martie Ambasada Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Ambasada Turciei în Republica Moldova şi Congresul Azerilor din Moldova au sărbătorit sărbătoarea naţională „Novruz”.

La eveniment au participat reprezentanţi ai corpurilor diplomatice diferitor ţări acreditate în Moldova, printre care Ambasadorii Turciei, SUA, Rusia, Cehia, Georgia, Ungaria, Qatar, Belorusia, precum şi reprezentanţi ai organelor de Stat din Moldova, funcţionari de stat, ştiinţe şi cultură, reprezentanţi ai Guvernului, membri diasporelor naţionale, personalităţi politice, reprezentanţi ai presei, membri ai diasporei azere, tineri şi studenţi azeri. Oaspeţii au menţionat importanţa şi frumuseţea acestei sărbători, care a devenit parte din cultura moldovenească, şi o demontraţie a prezenţei în Republica Moldova a multiculturalismului.

Conducătorul Congresului Azerilor din Moldova Vugar Novruzov a remarcat faptul că, mulţumită toleranţei poporului moldav şi cu crearea tuturor condiţiilor în această minunată ţară, pentru mulţi azeri şi turci Moldova a devenit o a doua Patrie. El de asemenea a menţionat ca serbarea „Novruz” la Chişinău a devenit o tradiţie din fiecare an, cînd oaspeţii sărbătorii pot să savureze atmosfera sărbătorii, care reflectă un bogat colorit cultural, să degusteze bucate naţionale azere şi turce, şi să se bucure de dansuri şi muzică naţională azeră, turcă, şi moldovenească.

Vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova Liliana Palihovici a remarcat trăsăturile comune ale popoarelor moldovenesc şi azer, ale tradiţiilor, obiceiurilor şi culturei. Ce ţine de azerii din Moldova, dumneaei a menţionat: „Este important ca azerii din Moldova să se integreze cu succes în societatea moldovenească, să fie parte din această ţară şi cetăţeni cu drepturi depline”.

Ambasadorul Azerbaidjanului în Moldova Gudsi Osmanov a felicitat oaspeţii evenimentului cu această sărbătoare şi a menţionat că, „Novruz” este unul din cele mai iubite sărbători ale poporului azer. „Această sărbătoare simbolizează sosirea primăverii, trezirea naturii. O sărbătoare asemănătoare au şi poporul moldav, care se numeşte „Mărţişor”, ceea ce reprezintă încă un lucru comun ce apropie popoarele noastre”. Diplomatul a mulţumit diaspora azeră în frunte cu conducătorul ei Vugar Novruzov pentru organizarea sărbătorii.

Ambasadorul Turciei Hulusi Kîlîci a spus că Turcia şi Azerbaidjan trăiesc sub sloganul „un popor - două state”, iar desfăşurarea în comun al evenimentului este încă un exemplu al prieteniei între două state. El a menţionat că, Ambasadorul Turciei în Moldova apără interesele Azerbaidjanului iar Ambasadorul Azerbaidjanului  - interesele Turciei.

Vice-ministrul Culturii Republicii Moldova Igor Şarov a subliniat tradiţia bogată a sărbătorilor azere, în special „Novruz” şi a menţionat că anul trecut a fost în vizită în Baku şi-a exprimat impresiile despre Azerbaidjan. De asemenea el a mulţumit colegii azeri, care au susţinut Moldova în cazul introducerii covoarelor moldoveneşti în lista patrimoniului UNESCO.

Directorul adjunct al Biroului Relaţii Interetnice al Republicii Moldova Vera Petuhov a mulţumit azerilor din Moldova pentru contribuţia în dezvoltarea prieteniei interetnice în Moldova. Ea a menţionat, că evenimentul simbolizează nu numai sosirea primăverii ci şi demonstrarea prieteniei diferitor popoare.

Şeful direcţiei Social-umanitare şi relaţii interetnice al Primăriei municipiului Chişinău Cristina Aparatu a felicitat oaspeţii din numele primarului oraşului şi a remarcat, că sărbătoarea dată le dă oamenilor speranţă, credinţă, dragoste. Dumneaei a dorit bunăstare şi pace tuturor azerilor şi a exprimat speranţa, că astfel de sărbători vor fi şi în continuare organizate la Chişinău.

La eveniment a evoluat ansamblul de dansuri din oraşul Sîngerei şi au bucurat publicul cu frumuseţea dansurilor naţionale. La finele sărbătorii pentru oaspeţi a fost pregătit un program concert cu dansuri şi cîntece naţionale azere, turce, moldoveneşti, precum şi degustarea bucatelor şi dulciurilor naţionale.      

Căutați în arhivă