2022-10-10

Președintele Milli Majlis, Sahiba Gafarova, a avut o întrevedere cu premierul moldovean

La 10 octombrie, președintele Milli Majlis, Sahiba Gafarova, s-a întâlnit cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, care se află într-o vizită oficială în Azerbaidjan.

Salutînd prim-ministrul moldovean, președintele Milli Majlis s-a referit la nivelul actual al legăturilor dintre Azerbaidjan și Moldova. Sahiba Gafarova a subliniat că cele două țări au relații tradiționale de prietenie și parteneriat. Atrăgând atenția că anul acesta se împlinesc 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări. Subliniind importanța vizitelor reciproce și a reuniunilor la nivel de șefi de stat în dezvoltarea cooperării în diverse domenii.

Referindu-se la politica energetică a Azerbaidjanului, Sahiba Gafarova a atras atenția asupra rolului important al Azerbaidjanului în asigurarea securității energetice a partenerilor săi. Ea a spus că proiectele implementate de Azerbaidjan în acest domeniu, precum și Memorandumul de înțelegere privind parteneriatul strategic în sectorul energetic, semnat între Azerbaidjan și Uniunea Europeană în luna iulie a acestui an, reprezintă un exemplu ferm în acest sens.

Menționând că agenda vizitei Prim-ministrului moldovean în Azerbaidjan este foarte consistentă, Sahiba Gafarova, Președintele Milli Majlis din Azerbaidjan, a declarat că întrevederea Nataliei Gavrilița cu Președintele Azerbaidjanului și această vizită vor da un impuls dezvoltării relațiilor dintre cele două țări.

Referindu-se la relațiile interparlamentare dintre cele două țări, președintele Milli Majlis a remarcat rolul organelor legislative în dezvoltarea legăturilor bilaterale. Ea a spus că este lăudabilă activitatea grupurilor de prietenie din parlamentele noastre, precum și cooperarea parlamentarilor în cadrul organizațiilor internaționale.

Amintind cu satisfacție vizita în Azerbaidjan a președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, în luna februarie curent, Sahiba Gafarova a declarat că există oportunități bune pentru dezvoltarea cooperării între comisiile organelor legislative ale celor două țări.

Vorbind în cadrul reuniunii despre eliberarea teritoriilor azere de sub ocupație ca urmare a Războiului Patriotic de 44 de zile, președintele Milli Majlis a declarat că datorită vitejiei armatei azere sub conducerea comandantului-șef Ilham Aliyev, s-a pus capăt ocupației de 30 de ani a teritoriilor azere de către Armenia, iar Azerbaidjanul cu propriile forțe a asigurat punerea în aplicare a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU care au rămas pe hârtie.

Constatând că Armenia a distrus complet orașele și satele ținute sub ocupație, președinta Milli Majlis a atras atenția că colegul său moldovean Igor Grosu, în timpul vizitei sale la Shusha, capitala culturală a Azerbaidjanului și în alte teritorii eliberate de sub ocupație, a fost martor direct al acestor realități. De asemenea, oaspetele a fost informat cu privire la gama largă de lucrări de construcție și reconstrucție care se desfășoară în prezent în teritoriile eliberate de sub ocupație de către Azerbaidjan, pe cheltuiala sa.

Amintind că Azerbaidjanul, care a suferit aproape 30 de ani de ocupație și a câștigat victoria în războiul de 44 de zile, a propus Armeniei să semneze un acord de pace, președintele parlamentului și-a exprimat speranța că acesta va fi semnat cât mai curând posibil după reuniunea cvadrilaterală de la Praga din 6 octombrie.

Exprimându-și satisfacția pentru prima sa vizită oficială în Azerbaidjan și pentru vizita la Milli Majlis, prim-ministrul moldovean Natalia Gavrilița a declarat că relațiile dintre Azerbaidjan și țara sa, care sunt deja la un nivel înalt, s-au intensificat și mai mult în ultimul an și jumătate. Aceasta a subliniat că țara sa apreciază foarte mult relațiile de prietenie cu Azerbaidjanul.

Natalia Gavrilița și-a împărtășit impresiile despre întâlnirea pe care a avut-o astăzi cu președintele Ilham Aliyev în cadrul vizitei.

Referindu-se la legăturile economice dintre Republica Moldova și Azerbaidjan, a subliniat rolul important al Comisiei interguvernamentale în acest domeniu și a remarcat perspectivele de dezvoltare a unei cooperări fructuoase între cele două țări în domeniul economic, comercial, al transporturilor și al securității energetice.

Filat a menționat că în prezent există oportunități bune de a aprofunda în continuare cooperarea dintre cele două țări în toate domeniile și a subliniat rolul special al organelor legislative în dezvoltarea acestor relații.

Întâlnirea a fost urmată de un schimb de opinii cu privire la alte chestiuni de interes între cele două părți.

Căutați în arhivă