International Charity Bazaar
În data de 8 decembrie a avut loc cel de-al XXIII-lea Iarmaroc Internațional de caritate (International Charity Bazaar) organizat de către Clubul Internațional al Femeilor din Republica Moldova. La evenimentul dat au participat Ambasade, Consulate, Reprezentanțe ale Organizațiilor Internaționale acreditate în Republica Moldova precum și un șir de organizații obștești.
Ambasada Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova în colaborare cu Congresul Azerilor din Moldova de asemenea au participat activ la evenimentul dat. Trebuie de menționat că standul Azerbaidjanului a fost înfrumusețat cu simbolurile țării, au fost pregătite dulciuri, bucate din bucătăria azeră, ceai, kalagai și altele. La sfirșitul evenimentului de caritate banii obținuți din vînzările produselor și bucatelor au fost transmise organizatorilor în scopuri de binefacere.